George Copos anunța bucuros înaintea partidei cu CFR că giuleștenii au un nou sponsor, „darnic și important”. Cei care au întins o mână de ajutor giuleștenilor au fost cei de la Arsis, un distribuitor de echipamente și servicii de comunicații GSM.
Arsis a fost alături de echipa giuleșteană și în turul campionatului trecut, atunci când Maftei&co. au jucat în câteva etape având logo-ul primului distribuitor „Vodafone” imprimat pe tricouri. Ulterior, după ce Constantin Toma a fost numit președinte al Consiliului de Administrație, pe echipamentul de joc a apărut firma de asigurări „OmniaÂsig”. Interesant este faptul că Arsis plătește în jur de 12.000 de euro pentru fiecare meci pentru a apărea pe tricourile alb-vișinii ale elevilor lui Rada. Cum au dispărut sponsorii?
„Altex” și „La Dorna” au fost cei mai longevivi sponsori din istoria recentă a Rapidului. În rest, „feroviarii” s-au mulțumit doar cu contracte de publicitate sporadice. În sezonul 2007/2008, giuleștenii au încheiat un parteneriat cu „Holsten”, care însă nu a dorit să mai „investească“ în Grant și în actuala ediție de campionat. Și „Milenium Bank” a pus punct colaborării cu Rapid în vara trecută. Pe tricourile giuleștenilor au apărut în prima parte a actualului campionat firme noi, ca „Electroputere”, patronată de Fathi Taher, ori „Omniasig”, societate condusă de Constantin Toma. Cei doi sponsori s-au retras după ce Taher și Toma nu au mai făcut parte din conducerea clubului. „Rezultatele auditului le știu doar eu”
Acționarul minoritar Jean Valvis a ținut să facă unele precizări în legătură cu auditul pe care cei de la „Deloitte” îl vor efectua la Rapid. „Acest audit nu se face pentru a scoate pe cineva vinovat sau pentru domnul Copos. Eu am comandat acest audit, l-am achitat personal, iar rezultatele le voi cunoaște doar eu. Este doar o altă formă de a cunoaște mai bine situația existentă la club”, a spus Valvis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER